Ancheta a pornit, potrivit poliţiştilor, de la o serie de sesizări venite din partea vârstnicilor care au solicitat bilete în staţiunile de tratament.
În momentul de faţă la serviciul de investigare a fraudelor există un dosar în lucru în care se efectuează cercetări pentru a stabili cele sesizate şi a proba activitatea infracţională la care se face referire
Conducerea Casei de Pensii spune că a dispus, în paralel, un audit intern, pentru a se constata, dacă există nereguli în eliberarea biletelor de odihnă.
În 2009 au fost eliberate pentru vârstnicii din judeţ 3.500 de bilete de odihnă, care au acoperit doar jumătate din numărul de cereri. Solicitările pentru anul viitor vor putea fi depuse doar după ce va fi aprobat bugetul asigurărilor sociale.