Fosta şefă a departamentului de Educaţie din PSD nu neagă, dar nici nu confirmă faptul că ea ar fi donat 5.000 de euro pentru partid într-un filmuleţ în care apare doar Mircea Geoană. Ba chiar lasă să se înţeleagă că imaginile ar fi reale, dar că ele sunt \"interpretate altfel decât au stat lucrurile în realitate\" şi că se încearcă “discreditarea şi defăimarea\" ei.
\"M-au sunat mai mulţi jurnalişti care mi-au spus că din nou se încearcă discreditarea şi defăimarea mea prin aruncarea pe piaţă a unei casete interpretată altfel decât au stat lucrurile in realitate\", scrie Ana Birchall pe blogul ei.
\"Faţă de toate acestea fac următoarele precizări: 1. A existat o donaţie din partea mea explicit destinată pentru campania electorală a partidului din dorinţa câştigării a cât mai multor procente, procente care asigurau cât mai multe locuri eligible, locuri eligibile pentru care mă pregăteam şi candidam şi eu în competiţia internă din partid. 2. Această sumă constituie o donaţie absolut legală în cuantumul permis de lege. 3. Orice alte speculaţii pe acest subiect sunt tendenţioase şi neconforme cu realitatea. 4. Precizez că toate sumele donate către PSD au fost legal înregistrate şi publicate în Monitorul Oficial. 5. Tuturor celor care cred că mă vor elimina din politică prin asemenea manipulări mafiot-comuniste şi prin astfel de speculaţii scoase din context care nu au nicio legătură cu realitatea le mai spun încă o dată: Vă înşelaţi dragi tovarăşi!\"
Ana Birchall a fost în urmă cu mai bine de un an în cărţi pentru obţinerea unui post eligibil de candidat al PSD la Camera Deputaţilor într-un colegiu uninominal din Vaslui. A pierdut însă şansa de a mai candida, după ce pe internet a apărut o altă casetă despre care s-a spus că ar fi avut-o protagonistă.