Amplasamentul final pentru noua centrală nucleară din România va fi cunoscut până la sfârşitul acestui an, a afirmat duminică, la Piteşti, ministrul Economiei, Adriean Videanu, care a precizat că în luarea deciziei vor cântări mult şi aspectele de echilibrare a sistemului energetic naţional.
"Urmează ca Agenţia Nucleară să prezinte studiul şi analiza pe locaţiile pe care le-a identificat în momentul de faţă şi, până la sfârşitul anului, să luăm o decizie. În luarea unei decizii nu sunt importante numai aspectele tehnice, sunt şi aspectele strategice, de echilibrare a sistemului energetic naţional", a declarat Adriean Videanu.
Ministrul a mai spus că se va încerca echilibrarea sistemului energetic naţional prin investiţii majore.
"România în momentul de faţă este total dezechilibrată, avem două centre puternice de producţie a energiei electrice în zona de sud-vest, Oltenia, cu Porţile de Fier şi sud-est, Dobrogea, cu centrala nucleară, care practic dezechilibrează România din punct de vedere al producţiei şi al preluării în sistemul energetic naţional. De aceea, va trebui ca, prin investiţii majore, să încercăm să compensăm şi să echilibrăm întregul sistem energetic naţional şi din punct de vedere al creerii în jurul producătorilor de energie a acelor poli economici de care avem nevoie", a mai spus Videanu.
În prezent, singura centrala nucleara a ţării se află la Cernavodă şi este compusă din două reactoare cu o putere instalată de circa 700 MW fiecare. Studiile realizate în 1980 privind posibilele amplasamente pentru construirea unei centrale nucleare în România includeau locaţii precum zona Făgăraşului sau cea a râului Siret. Energia electrică produsă anual de Unităţile 1 şi 2 CNE Cernavodă reprezintă circa 18% din producţia de electricitate totală a României.
În luna aprilie, ministrul Economiei a afirmat, la Sibiu, că a doua centrală nucleară a României va deveni funcţională cel mai devreme în anul 2017, iar pentru construirea ei este nevoie de aproximativ 7-8 miliarde de euro. În schimb, specialişti din domeniu apreciau, tot în luna aprilie, că noua centrală nucleară din România ar putea fi pusă în funcţiune după 2025.
Valică Gorea, fost preşedinte al Agenţiei Nucleare, a declarat, la începutul lunii aprilie, pentru NewsIn, că studiul de amplasament pentru a doua centrală nucleară a ţării a fost finalizat, iar cele mai bune patru locaţii selectate se află în judeţele Braşov, Sibiu, Arad şi Cluj.