Măsura de amnistie fiscală adoptată de Italia a permis regularizarea a 95 de miliarde de euro, a anunţat Ministerul Economiei din Peninsulă. 98% din această sumă provine în urma repatrierilor.
Impozitul fix de 5% perceput de stat a adus vistieriei aproape cinci miliarde de dolari, bani foarte importanţi în condiţiile în care criza a adus economia Italiei cu 25 de ani în urmă.
Dispozitivul a permis, începând din 15 septembrie, repatrierea sau declararea fondurilor din străinătate, fără a avea probleme cu fiscul. Succesul aministiei a convins guvernul să prelungească măsura, modificându-se însă taxele pentru stat. Astfel, cei care-şi vor declara averile până la sfârşitul lui februarie 2010 vor plăti 6% impozit şi 7% până la sfârşitul lui aprilie.
Aministia italiană a venit în contextul condamnării din ce în ce mai vehemente a paradisurilor fiscale, ministrul italian al economiei declarâd că plasarea banilor în astfel de ţări nu mai este rentabil. Adoptarea măsurii a strârnit o polemică aprinsă în ţară, opoziţia acuzând guvernul că face jocul mafioţilor şi a evadaţilor fiscal.