"Este un premiu deosebit de important şi, fără îndoială, meritat de cea care cunoaşte foarte bine spaţiul românesc. Herta Müller are o scriitură pătrunzătoare şi, în acelaşi timp, critică, necruţătoare. Însă asta trebuie să facă scriitorii - să scrie fără milă, nu să înfrumuseţeze realitatea. Sper ca această victorie să îi facă pe tot mai mulţi români să se apropie de literatură, pentru că pe lumea asta există şi altceva decât fotbalul", a declarat, pentru NewsIn, Ştefănescu.
Criticul literar consimte, totodată, că acest Nobel reprezintă şi o "recuperare", în condiţiile care în rândul românilor sunt puţini cei care ştiu măcar cine este Herta Müller.
Scriitoarea germană de origine română Herta Müller a fost recompensată, astăzi, cu Nobelul pentru literatură 2009, pentru onestitatea prozei în care descrie un peisaj al dezrădăcinării, a anunţat Academia Suediei.
În 2008, laureatul a fost Jean-Marie Gustave Le Clézio (Franţa), pentru că este "scriitorul desprinderii, al aventurii poetice şi extazului senzual, exploratorul unei lumi umane aflate deasupra şi dedesubtul civilizaţiei predominante".