ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 DIASPORA. Peste 12.000 de români stăteau la coadă, duminică după-amiază, la cele trei secţii de votare din Londra, oamenii aşteptând ore în şir şi fiind hotărâţi să nu plece, deşi nu sunt convinşi că vor ajunge să voteze, iar afară a început să plouă. Cozile la cele trei secţii de votare din Londra se întind pe câţiva kilometri, iar oamenii continuă să vină la vot.
Tommy Tomescu, lider al Partidului Europenilor, a declarat, pentru MEDIAFAX, că, potrivit unor estimări oficiale, la cele trei secţii de votare din Londra s-ar afla peste 12.000 de români.
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 DIASPORA. "Cozile sunt kilometrice, la secţia de la Institutul Cultural Român coada se întinde în jurul clădirii, ajungând de unde începe", a apus Tommy Tomescu.
Acesta susţine că partidele din România au fost avertizate înainte de vot că "va fi mai rău" decât în 2 noiembrie, dar nimeni nu a făcut nimic, nici măcar deputaţii de diaspora şi partidele de opoziţie.
"Numărul celor care se aşează la coadă este în creştere. Sunt foarte mulţi", a mai spus Tomescu. Ela precizat că nu a reuşit să voteze, întrucât se ocupă de împărţirea de ceai şi cafea pentru cei de la coadă.
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 DIASPORA. Un cititor a trimis pe adresa martorocular@realitatea.net imagini de la secţia de vot de la Wembley, Londra, unde se află mii de români. Mai mulţi oameni s-au mobilizat şi au adus alegătorilor pîine şi covrigi. Un votant a leşinat.