Alecu Racoviceanu: Telecomanda, calculatorul şi două registre
Până unde poate merge o anchetă? Până în pânzele albe, ar striga corul de lăudători ai Justiţiei! Şi totuşi care sunt aceste pânze imaculate spre care tindem? Există undeva ascuns, sub o piatră filosofală sau în adâncul apei primordiale, adevărul absolut? Habar nu am, dar, dacă e aşa, ştiu sigur că nu avem Justiţia capabilă să răstoarne munţi. Dar sigur se opinteşte în ei! Se mai pune şi problema dacă vrem să reuşească, dacă aflarea acestui adevăr absolut ne foloseşte sau, mai mult, dacă nu cumva ne dăunează, dacă ajunge pe mâini greşite. Dar dacă acest adevăr este acum sub piatra care nu trebuie? Cine decide? O să vă spun o poveste aşa cum am auzit-o de la nişte prieteni, o să o spun cu dezinvoltura unui om care ştie să deosebească zvonul de ştire şi bârfa de comunicat. Fostul şef al DGIPI a fost reţinut miercuri 24 martie. Procurorii DNA i-au ridicat calculatorul de serviciu şi i-au sigilat biroul. Calculatorul şefului unui serviciu secret ar trebui să fie măcar o vâlvă din inima structurii.