Ţinta francezului de 47 de ani a fost turnul Ariane, din cartierul La Defense, centrul de afaceri al Parisului. Spiderman a escaladat cei 152 de metri înălţime ai clădirii fără probleme, singurul său echipament fiind o pereche de mănuşi.
Pe acoperiş a dat nas în nas cu poliţia care l-a escortat la secţie. Un traseu foarte cunoscut pentru amatorul de senzaţii tari, care a mai escaldat printre altele clădirea Canary Wharf din Londra şi Turnurile Petronas din Kuala Lumpur. Întrebat ce îl motivează să îşi rişte viaţa la sute de metri înălţime, Alain Robert a spus că se distrează pur şi simplu.