Singura reuşită a partidei i-a aparţinut vedetei Al Quahtani, în minutul 6.
Mirel Rădoi a jucat din nou mijlocaş la închidere şi a avut o evoluţie apreciată, dar nu a mai avut şansa de a înscrie, aşa cum s-a întâmplat în meciul său de debut în Arabia Saudită. În minutul 55, fostul jucător al Stelei a fost accidentat în urma unei intrări dure a unui adversar şi a primit îngrijiri pe gazon, însă şi-a revenit şi a continuat partida.
După acest meci, Al-Hilal rămâne pe primul loc în Arabia Saudită, cu 43 de puncte, în timp ce adversarii, care erau neînvinşi de trei meciuri, se menţin pe poziţia a cincea în clasament.