Guvernul restrânsese categoria beneficiarilor, pe motiv ca este criză şi statul nu are bani pentru toţi cei care ar fi avut nevoie de ajutor. Astfel, Guvernul stabilise, prin ordonanţă, ca ajutoarele să se acorde doar celor care câştigă cel mult 425 lei lunar. Toţi senatorii au fost de acord că restrângerea plafonului la 425 de lei ar afecta o categorie largă de populaţie şi au fost de acord cu ridicarea lui la 615 lei.
Ordonanţa, cu modificări, a fost aprobată cu 75 de voturi pentru şi niciunul împotrivă. Senatul este prima cameră sesizată, deputaţii vor avea ultimu cuvânt în privinţa acestei legi. Ordonanţa prevede de asemenea ca ajutoarele de câldură să se acorde lunar şi nu integral, la începutul seszonului rece.