În 1957, la 12 ani de la terminarea celui de-al doilea Război Mondial
SUA au trimis două crucişătoare şi un avion în căutarea unui soldat
rătăcit pe o insulă din Marea Japoniei. Comparativ, în anul de graţie
2009, statul român nu este capabil să aibe grijă de cetăţenii săi,
aflaţi la numai 30 de kilomtetri de o capitală de judeţ, cum este
Municipiul Focşani.
Oameni care trăiesc la fel ca în Evul Mediu, fără să ştie ai cui sunt. Adică ştiu: ai nimănui.
Surorile Maricela şi Mihaela Lăbunţ, singurii copii din satul uitat de
autorităţi, merg pe jos la şcoala din comună şi învaţă la lumânare. În
drumul spre şcoală, prin pădure, fetiţele au învăţat cum să se ferească
de animalele sălbatice. Când ajung la şcoală, pe fetiţe le aşteaptă o
clasă cu încă 12 copii, cu care învaţă simultan materiile de la clasa I
până la clasa a IV-a.
Deşi electricitatea trece la numai 2 kilometri de sat, iar asfaltul e la 8 kilometri, niciunul dintre foştii primari n-au reuşit să scoată satul din Evul Mediu.
Europa ne-a acceptat aşa cum suntem. Dar e greu să-i explici unui european că în România anului 2009 mai există sate în care copii sunt nevoiţi să meargă câte 6-7 kilometri pe jos până la şcoală.
Maricela are numai calificative de "Foarte bine", iar la vârsta la care alţi copii se joacă la grădiniţă, surioara ei vine la şcoală.
Comuna Reghiu avea şi un internat unde erau cazaţi elevii din satele din munţi. Din 1990, internatul a fost lăsat în paragină.
„Avem un microbuz care nu ne foloseşte la nimic, pentru că nu poate ajunge sus, în Piscul Reghiului“, a spus primarul Macovei Răduţă. El însuşi a crescut într-un sat fără curent electric, dar a putut învăţa fiindcă stătea la internat.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a ajuns la Piscul Reghiului, unde a promis că la toamnă va fi reabilitat internatul din comuna Reghiu. "Eu venisem cu o soluţie şi soluţia imediată e să le oferim bursă şi să stea la bunici. Înţeleg de la autorităţile locale că nu e cea mai fericită soluţie. Reabilitarea inetrnatului din comuna e mai fezabilă" a declarat Ecaterina Andronescu.
„Nu s-a dat şpagă la timp, de aceea nu este curent electric“, a declarat fostul primar Ionuţ Velisăreanu. Actualul primar, Macovei Răduţă, zice că el nu poate face drum cu un buget de 1,5 miliarde, venituri proprii ale primăriei.
Comuna are 70 de kilometri de drumuri neasfaltate, din care 30 de kilometri de drumuri de pământ. Primarul spune că ar avea nevoie de cel puţin 6 miliarde doar pentru limba de pământ până la Piscul Reghiului.
Aici nu există şcoală, prăvălie, dispensar, ori oficiu poştal, dar nici crâşmă unde oamenii să-şi bea leafa, ori să pună ţara la cale. La Piscu Reghiului nu există drumuri, nici parcări, deci nu este criză de locuri de parcare. Satul nu are nici cimitir, deci nici criză de locuri de veci. Aici sunt doar câteva suflete şi un singur Dumnezeu.