Preoţii au oficiat joi seară o slujbă de sfinţire a apei. Ei au dat voie
apoi oamenilor să intre câteva ore în subsolul lăcaşului de cult şi
să-şi umple sticlele cu agheasmă.
Credincioşii din toate colţurile ţării au venit încă de joi ca să fie
siguri că vor lua apă din Izvorul Tămăduirii. Mulţi pelerini şi-au
petrecut noaptea sub cerul liber, în maşini sau în cortul special
amenajat.
Legenda spune că, acum câteva sute de ani, în timpul unor reparaţii la
biserică, de sub altar a izvorât un fir de apă. Credincioşii spun că
apa sfântă vindecă bolile trupeşti şi sufleteşti.
Şi la Constanţa, sute de credincioşi s-au adunat joi noapte la mănăstirea Dervent, ca să participe la slujba de Izvorul Tămăduirii.
Vineri la mănăstirea Dervent sunt aşteptaţi peste 10.000 de pelerini de prin toate colţurile ţării. Credincioşii vor putea atinge şi moaştele Sfântului Gheorghe, care au fost aduse de la Iaşi.