U2 şi AC/DC, sunt numele cu care agenţiile de turism speră să vândă mai rapid pachetele de vacanţă. Pentru 495 de euro, turiştii care merg la Paris au parte de bilete de avion dus-întors, bilet la concert şi trei nopţi de cazare cu mic-dejun inclus la un hotel de trei stele.
Dacă vă hotărâţi să plecaţi pe cont propriu însă, calculul este următorul: 200 euro biletul de avion, 240 euro cazare pentru trei nopţi la un hotel de trei stele, plus biletul de concert care costă 160 euro, în total 600 de euro de persoană. Dacă puşculiţa pentru timpul liber nu vă permite cheltuileli mari, atunci puteţi cere pachete speciale în care doar anumite servicii să fie incluse.
Pentru un concert U2 la Londra sau Dublin puteţi plăti până la 400 de euro, pentru Coldplay până la 250 de euro, iar pentru Michael Jackson, 800 de euro.