Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a realizat, cu prilejul Târgului de Turism “Bursa Litoral Delta Dunării 2010”, o analiză a sezonului turistic estival 2009.
Din informaţiile centralizate până la această dată cu privire la cifrele de vânzări ale agenţiilor de turism membre ANAT, pentru litoralul românesc al Mării Negre reiese o scădere de 18% a încasărilor în sezonul estival respectiv perioada 1 mai-15 septembrie, faţă de nivelul anului 2008.
"Datele prezentate sunt estimative şi se referă numai la vânzările prin agenţiile de turism membre ANAT. Chiar dacă scăderile cu care ne confruntăm sunt clar mai mici decât ceea ce se preconiza la începutul sezonului estival, ANAT apreciază că trebuie să se ia în considerare cu maximă atenţie tendinţa de scădere cu care se confruntă destinaţia, pe fondul crizei economice, să se analizeze cauzele şi să se propună un set de măsuri necesare pentru a menţine atractivitatea destinaţiei în perspectiva sezonului estival 2010" potrivit comunicatului agenţiei.