Crenguţa Radosav şi-a deschis o agenţie imobiliară în anul 2001. Lucrurile au mers bine, până anul trecut, când, din cauza crizei economice, piaţa tranzacţiilor imobiliare a îngheţat. Impozitul forfetar, introdus de
Executiv anul acesta, a fost lovitura de graţie.
Cazul nu este singular. Mii de agenţi economici din Timiş se înghesuie la Registrul Comerţului, să renunţe la firme. "În mare parte din cauza impozitului forfetar şi a lipsei de activitate am decis să suspend activitatea firmei şi eventual, să o închid de tot", a explicat un proprietar de companie.
Până în acest moment aproape 3.500 de firme au activitatea suspendată, iar numărul creşte de la o zi la alta. Oficialii de la Registrul Comerţului spun că suspendarea activităţii este o soluţie de moment.
Pe lângă firmele a căror activitate a fost suspendată, alte aproape 700 au intrat în insolvenţă, adică în imposibilitatea de a-şi plăti cheltuielile.