Luni, începând cu ora 19.00, Teatrul Metropolis a prezentat piesa \"Sfârşit de partidă\" de Samuel Beckett, în regia lui Alexandru Tocilescu. Din distribuţie fac parte patru nume importante ale scenei româneşti (Ion Besoiu, Irina Petrescu, Răzvan Vasilescu şi Mihai Constantin), iar biletele costă 21,2 lei.
Pe 24 noiembrie, la ora 19.30, Meda Victor, George Ivaşcu şi Horaţiu Mălăele (foto) vor urca pe scenă la Palatul Naţional al Copiilor, în piesa \"Podu\'\", realizată după \"Podul sinucigaşilor\" de Paul Ioachim. Spectacolul, dominat de umor, prezintă întâlnirea dintre un neînţeles, un îndrăgostit şi o artistă care îşi aşteaptă moartea, însă aceasta îi ocoleşte constant. Din cauza cenzurii comuniste, piesa nu a putut fi pusă în scenă înainte de 1989. Biletele au preţul de 50 de lei.
Sub egida Masters of Jazz, miercuri, la Sala Palatului, începând cu ora 20.00, a concertat Jan Garbareck Group. Cu 60 de albume lansate de-a lungul carierei, împletind influenţele scandinave cu cele orientale, Jan Garbarek este promotorul jazz-ului ambiental, fiind un cunoscut compozitor şi saxofonist. Muzica sa combină ritmurile tribale de tobe cu sunete rock, muzică electronică şi beat-uri africane. Biletele au preţuri cuprinse între 100 şi 350 lei.
Iubitorii de teatru îşi pot trece în agendă, pentru joi, spectacolul cu piesa \"Vestul singuratic\" de Martin McDonagh, care a fost prezentat, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Act. Regizată de Cristi Juncu, piesa Teatrului 74 din Târgu Mureş prezintă un \"vest sălbatic\" dus la extrem, în care preoţii umblă beţi, iar criminalii zburdă în libertate. În spectacolul joacă Nicu Mihoc, Claudiu Istodor, Theo Marton şi Serenela Mureşan, iar biletele costă între 20 şi 25 de lei.
Vineri, cinefilii au avut parte de două premiere. Prima este animaţia \"Stă să plouă cu chiftele\", despre un oraş unde plouă cu supă şi suc, ninge cu piure de cartofi, iar vântul aduce o furtună de hamburgeri. Al doilea film care va intra în cinematografe este \"Cenuşă şi sânge\", o dramă regizată de actriţa Fanny Ardant, al cărei scenariu este fixat pe viaţa unei femei obligate să-şi crească singură cei trei copii, după ce soţul său a fost ucis. Protagonista din \"Cenuşă şi sânge\" este israelianca Ronit Elkabetz, care joacă alături de actorii români Olga Tudorache şi Ion Besoiu.
Sâmbătă, Cinemateca Eforie a prezentat, de la ora 19.00, pelicula clasică \"Strada Hanovra\", regizată de Peter Hyams. Filmul, care prezintă o idilă din al Doilea Război Mondial, între o englezoaică măritată şi un militar american trimis într-o misiune periculoasă în spatele frontului, îi are în distribuţie pe Harrison Ford, Christopher Plummer şi Lesley-Anne Down. Biletele costă între 3 şi 6 lei.
Ultima zi a săptămânii a adus avanpremiera spectacolului \"Doamna noastră din Pascagoula\", după ultima piesă a dramaturgului american Tennessee Williams, \"Afară plouă, în casă mai rău!\". Programat de la ora 19.00, pe scena Teatrului Mic, spectacolul este regizat de Florin Fătulescu şi îi are în distribuţie pe Valeria Seciu, Mircea Andreescu, Oana Albu, Valentina Popa, Vitalie Bantaş, Petrică Moraru şi Mircea Niţescu. Preţul biletelor variază între 12 şi 23 de lei.