"Compania este administrată de un consiliu de administraţie format din 7 administratori, aceştia fiind aleşi de adunarea generală ordinară a acţionarilor pe o perioadă de patru ani, cu posibilitatea de a fi realeşi", potrivit unei Hotărâri de Guvern publicată, astăzi, în Monitorul Oficial.
Astfel, capitalul social iniţial al companiei este de 143.772.150 lei, integral subscris şi vărsat la data constituirii companiei, fiind deţinut în proporţie de 80% de statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi în proporţie de 20% de Fondul Proprietatea.
Potrivit H.G, capitalul social al Companiei Naţionale "Aeroporturi Bucureşti" se constituie prin preluarea capitalului social al Aeroporturilor Otopeni şi Băneasa, conform situaţiilor financiare întocmite la 31 decembrie 2008 şi actualizate potrivit prevederilor legale.
Cheltuielile de capital ale Companiei, aferente patrimoniului propriu, se asigură din surse proprii, credite interne şi/sau exrterne, precum şi din alte surse atrase, potrivit legii.
Totodată, conform documentului, interesele capitalului de stat în adunarea generală a acţionarilor vor fi reprezentate de împuterniciţii mandataţi de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin ordin al ministrului de resort, unul dintre aceştia fiind numit la propunerea Ministerului Finanţelor Publice.
Actul normativ mai precizează că adunarea generală a acţionarilor se va face cel puţin odată pe an, în cel mult patru luni de la încheierea exerciţiului finaciar.
Guvernul Tăriceanu aprobase, în martie 2007, fuziunea societăţilor care administrează aeroporturile Henri Coandă şi Aurel Vlaicu din Bucureşti şi înfiinţarea Companiei Naţionale "Aeroporturi Bucureşti" SA, care urma să fie listată la bursă. Se urmărea astfel crearea unui aeroport cu o suprafaţă totală de 1.400 de hectare şi o capacitate de 20-25 milioane de pasageri anual. Reprezentanţii ministerului considerau, la acel moment, că fuziunea va diminua costurile globale de exploatare, odată cu optimizarea cheltuielilor cu forţa de muncă.
Proiectul privind fuziunea a fost publicat în Monitorul Oficial (MO), dar la câteva zile de la publicare Aviaţia Utilitară a formulat către Oficiul Comerţului o contestaţie, motivând că în proiectul elaborat de Ministerul Transporturilor a fost inclus un teren de 8,9 ha care aparţine companiei şi care fost obţinut în instanţă în 2006.
În iunie 2007, fostul ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat că fuziunea aeroporturilor Băneasa şi Otopeni a fost suspendată prin hotărâre judecătorească, urmând ca Ministerul Transporturilor să facă recurs şi să modifice actuala Ordonanţă privind înfiinţarea Companiei.
Acesta a menţionat că ministerul va preda terenul de 8,9 hectare în baza căruia s-a făcut contestaţia, dar în acelaşi timp intenţionează să facă o sesizare către Consiliul Suprem al Magistraturii şi către Ministerul Justiţiei legat de decizia judecătorului delegat de la Registrul Comerţului, care trebuia să dea decizia pentru înregistrarea noii societăţi.
La începutul anului trecut, Guvernul a anulat înfiinţarea Companiei Naţionale "Aeroporturi Bucureşti" pentru a nu bloca vânzarea la bursă, după ce Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a iniţiat procedura premergătoare vânzării pachetelor de acţiuni ce aparţin unor companii din subordinea sa, printre care cele două aeroporturi.