Astfel, va fi înfiinţată Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, ai cărei acţionari vor fi Ministerul Transporturilor, în proporţie de 80%, şi Fondul Proprietatea, cu 20%.
Prin unificarea celor două aeroporturi se urmăreşte reducerea costurilor, dar şi optimizarea şi creşterea calităţii serviciilor. Proiectul fuziunii nu este unul nou, el a fost demarat în 2007, dar a fost suspendat de mai multe ori.