AEP solicită ca, în termen
de 60 de zile, câştigătorul contractului să arhiveze aproximativ
1.000.000 de pagini reprezentând liste electorale şi, în acelaşi timp,
să pună la dispoziţie soft-ul de verificare a votului dublu.
"Obiectivul proiectului este de a achiziţiona serviciile de arhivare
electronică necesare obţinerii reproducerii fidele a listelor
electorale de la alegerile parlamentare, cât şi textul din cadrul
acestora, informaţii necesare pentru regăsirea ulterioară a
documentelor arhivate electronic, cât şi pentru verificarea persoanelor
care votează fără a avea drept de vot sau care votează de mai multe
ori", se precizează în documentaţia AEP.
Listele electorale trecute în format electronic trebuie clasificate pe
mai multe categorii, respectiv judeţ, municipiu, oraş, sector (pentru
municipiul Bucureşti), comună, sat, stradă, numărul secţie de votare,
numărul curent al listei, semnatura alegătorului (poza), nume
alegător, prenume alegător, cod numeric personal, serie şi număr act de identitate, domiciliul (nr. imobil, bloc, apt., etc), cetăţenia (pentru
listele speciale), localitatea în care e organizată secţia de votare
(pentru listele suplimentare), ţara în care este organizată secţia de
votare (pentru listele suplimentare).
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 55/2009, care a abilitat AEP să
verifice listele electorale, Autoritatea are la dispoziţie 6 luni de
zile pentru verificarea listelor electorale de la primirea acestora în
urma alegerilor europarlamentare din 7 iunie, iar în cazul în care
descoperă persoane care au votat de mai multe ori sesizează organele de
urmărire penală competente.
AEP a menţionat, pe 6 iulie, că a primit 82 de cereri de la organele de
urmărire penală, prin care se solicită verificarea unor persoane care
şi-ar fi exercitat de mai multe ori dreptul de vot la alegerile pentru
PE, şi alte 25 de sesizări din partea competitorilor electorali.
În urma acestor sesizări şi cereri, AEP a început verificarea listelor
electorale utilizate în secţii de votare din judeţele Alba, Argeş,
Bacău, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Maramureş, Mehedinţi, Olt,
Prahova, Teleorman, Giurgiu şi din municipiul Bucureşti, confruntând
manual listele electorale pentru fiecare caz în parte.
Autoritatea a cumpărat pentru centralizarea voturilor la alegerile
europarlamentare din acest an un soft în valoare de 340.000 euro. La
alegerile pentru Parlamentul European din 2007, sistemului informatic a
costat 252.000 de euro, în timp ce la alegerile parlamentare din 2008
pentru programul informatic AEP a plătit 5.822.080 lei, iar la
alegerile locale din iunie 2008 costul s-a ridicat la 2.130.817 lei.