Nu a fost doar un act de socializare după alegerile europarlamentare, ci un răspuns la invitaţia unui coleg de partid. Prim-vicepreşedintele PD-L, ministrul Economiei, Adriean Videanu, şi-a serbat ziua de naştere cu o mică întârziere, din cauza campaniei electorale.
Printre invitaţi s-au numărat senatori, deputaţi, miniştrii, dar şi preşedintele partidului, premierul Emil Boc. Marele absent al serii a fost preşedintele Traian Băsescu, cel care de obicei participa chiar şi pentru câteva momente la asemenea evenimente.