Adriean Videanu a afirmat vineri în cadrul unei întâlniri cu tinerii democrat-liberali că Elena Băsescu nu a greşit cu al său cuvânt "succesuri".
"Paradoxal, să ştiţi, am să vă dau o analiză a Academiei, să vedeţi că e corect şi "succesuri". Chiar a fost o analiză şi, într-un anumit context de frază e corect", a spus Videanu.
Analiza Academiei Române, invocată de liderul democrat-liberal nu a ajuns însă şi la Cotroceni.
Acest lucru este demonstrat de declaraţia de acum câteva zile a preşedintelui, care a recunoscut că fiica sa a greşit.
Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, editat de Academia Română, pluralul corect al cuvântului succes este succese.