În timp ce se afla în pielea personajului, Hugh Jackman a fost deranjat de soneria telefonului mobil şi şi-a pierdut cumpătul. "Nu răspunzi? Hai răspunde la telefon, nu-mi pasă!", l-a "taxat" actorul pe spectatorul neatent. Se pare că în jocul lui Jackman a intrat şi colegul lui de scenă, Daniel Craig care a lansat aceeaşi invitaţie.
Noua piesă de teatru jucată pe Broadway, "A Steady Rain", cu Hugh Jackman şi Daniel Craig în rolurile principale, a stabilit săptămâna aceasta noul record pentru vânzări de bilete a unei piese non-muzicale.
Piesa de teatru este despre doi poliţişti din Chicago ale căror vieţi se schimbă dramatic în urma unui mare eveniment. La avanpremiera din 20 septembrie, încasările s-au ridicat la aproximativ 1,17 milioane de dolari.