Pe A2, în zona kilometrului 131, s-a produs o coliziune în lanţ în care au fost implicate 26 autovehicule. Principala cauză a accidentului a fost nepăstrarea distanţei corespunzătoare în mers şi viteza neadaptată la condiţiile de drum. În urma coliziunii, câteva persoane au fost rănite uşor şi au fost transportate la spital.
Pentru evitarea unor situaţii similare, circulaţia între Feteşti şi Drajna a fost deviată pe DN3A. De la Drajna, s-a putut reintra pe autostradă, pentru direcţia Bucureşti.