Accidentul a avut loc în jurul orei 9.30 şi s-a soldat cu două persoane decedate, iar alte patru au ajuns la spital în stare gravă.
Şoferul vinovat a scăpat volanul de sub control, a intrat pe contrasens şi s-a izbit violent de o altă maşină care circula regulamentar. Manevra i-a fost fatală şi lui şi pritenului său care se afla pe bancheta din dreapta. Cei doi bărbaţi erau din Bucureşti şi aveau 45, respectiv 40 de ani.
Al treilea pasager care se afla cu ei în maşină şi alte trei persoane din celălalt autoturism au fost transportate la spital cu leziuni grave. Potrivit medicilor stare lor este stabilă.