Academia Caţavencu a publicat lista oamenilor politici din Parlament care au datorii la bănci mai mari de 100 de mii de euro .
Cel mai mare datornic este Robert Negoiţă. Deputatul PSD are 41 de
milioane de euro de dat la bănci, adică rate de peste 270 de mii de
euro pe lună.
Silviu Prigoană are şi el bani mulţi de dat. Din declaraţiile de avere
rezultă credite de aproape 16 milioane 300 de mii de euro. Ceea ce
înseamnă rate lunare la bănci de 110 mii de euro.
Deputatul PDL Cristian Boureanu a investit ... în terenuri, pe care
le-a luat pe credit. Datoriile lui au ajuns astfel la 9 milioane de
euro iar rata lunară este de aproape 60 de mii de euro.
Valeriu Steriu de la PSD are două credite care însumează 500 de mii de
euro. La acestea ratele lunare depăşesc 4000 de euro pe lună.
Bogdan Ciucă de la alianţa PSD+PC şi Eugen Bejenariu de la PSD au împrumuturi de aproape 400 de mii de euro fiecare.
Pe lista celor cu datorii cuprinse între 100 şi 300 de mii de euro sunt
PD-L-iştii Lucian Riveş Tipei, Cătălin Croitoru, Daniel Buda, Sulfina
Barbu sau Raluca Turcan.
PSD-iştii au şi ei elita lor de datornici. Aici îi găsim pe Cristian Sorin Dumitrescu, Victor Surdu şi Gabriel Tiţă Nicolaescu.
La PNL: Gerea Andrei Dominic, Adriana Săftoiu şi Dan Motreanu sunt în
topul politicienilor cu rate. Iar de la UDMR prezent cu datorii mari la
bănci este Olosz Gergely
Dacă adunăm toate datoriile vedem că PSD se află pe prima poziţie cu
datornici de aproape 47 milioane de euro. Pe locul 2 sunt pedeliştii,
cu peste 30 de milioane 500 de mii de euro. Membrii PNL vin pe locul 3,
cu puţin peste 2 milioane de euro. Politicienii UDMR-ul datorează la
bănci doar în jur de 260 de mii de euro.