Ciprian Marica spune că a avut nevoie de un an şi jumătate pentru a se adapta rigorilor campionatului german şi promite un sezon excelent şi la echipa naţională. Atacantul echipei VfB Stuttgart a trecut cu bine peste accidentare şi va putea onora convocarea pentru amicalul cu Croaţia, programat pe 11 februarie.
Vestea accidentării lui Ciprian Marica (22 de ani), din urmă cu zece zile, nu i-a picat bine selecţionerului Victor Piţurcă.
Aflat cu echipa sa de club, VfB Stuttgart, într-un cantonament din Portugalia, Marica s-a accidentat la coapsa piciorului stâng. Atacantul chiar s-a întors atunci în grabă în Germania pentru a face un control amănunţit.