''Este un fel de umilire la adresa partenerului de guvernare. Nu cred că în felul acesta se poate continua pe termen lung'', a spus Adrian Năstase.
Reprezentantul PSD susţine că singurul scop al prezenţei lui Traian Băsescu în şedinţă de guvern şi al discursului său a fost câştigarea de capital electoral.
''A fost evident că Traian Băsescu a venit să îşi spună partitura pentru campania prezidenţială. A încercat să se disocieze de ceea ce este este sau pare negativ în această guvernare şi consider că a fost un gest incorect'', a mai spus preşedintele Conisliului Naţional al PSD.
De asemenea, Adrian Năstase a criticat decizia lui Traian Băsescu de a-i ataca în faţa camerelor de luat vederi cu precădere pe miniştrii PSD.
''A ţintit spre anumite segmente fără să ţină seama de aspectele concrete. Mă refer şi la educaţie. Ştiind prea bine că au fostă tăiate în permanenţă resursele pentru educaţie, că programa şcolară nu poate fi modificată la mijlocului anului şi că această programă va fi modificată oricum în iulie. Aceste chestiuni arată reaua credinţă a lui Traian Băsescu'', a spus Adrian Năstase.