Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR a fost dezbătută şi este supusă votului.
La începutul şedinţei, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a anunţat prezenţa a 352 de parlamentari din totalul de 471. Geoană a anunţat şi că, pentru adoptarea moţiunii de cenzură, este nevoie de exprimarea a 236 de voturi "pentru".
Potrivit regulamentului şedinţelor comune, acordarea votului de încredere Guvernului şi retragerea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură sunt supuse procedurii votului secret prin bile. Acordarea încrederii Guvernului şi retragerea încrederii acordate se hotărăsc cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Moţiunea de cenzură a PNL conţine acuze la adresa Guvernului şi la acţiunile acestuia, o mare parte dintre acestea referindu-se la lipsa de coerenţă în aplicarea măsurilor anti-criză, la fondurile eronat distribuite în urma rectificării bugetare, precum şi la OUG privind deconcentratele.