Atentatul a vizat o moschee în care se aflau numeroşi credincioşi care participau la rugăciunea de seară. Deflagraţia a avariat câteva clădiri din apropierea lăcaşului religios.
Echipele de salvare au continuat operaţiunile şi în timpul nopţii în speranţa că vor mai găsi supravieţuitori. Spitalele din zonă au fost copleşite din cauza numărului mare de răniţi.
Atacul a venit pe fondul retragerii militarilor americani din zonele urbane ale Irakului, operaţiune care urmează să se încheie la 30 iunie. Premierul irakian Nouri al-Maliki şi-a avertizat compatrioţii asupra pericolului producerii unor noi atentate.