"Suplinitor necalificat poate să fie o studentă care îşi face studiile sau o absolventă care nu are studii corespunzătoare. Avem în grădiniţe jurişti, profesori, dar care sunt tot necalificaţi. Ca să predai în grădinită îţi trebuie diplomă de educator", a spus Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Numărul profesorilor necalificaţi a scăzut. Anul trecut erau 800 de cadre didactice necalificate, iar Marian Banu preconizează că peste doi ani nu va mai fi personal necalificat în învăţământ.
"Concurenţa în învăţământ e mult mai mare. Datorită contextului şi crizei economice foarte mulţi absolvenţi de învăţământ care au plecat au revenit acum la învăţământ. Luxul de a fi profesor e foarte mare, am avut o concurenţa teribilă pentru concursul de titularizare, în această vară", a declarat Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
În şcolile din Bucureşti predau 16.500 de profesori din care 11.500 sunt titulari.