Cauzele incendiului, care a izbucnit la 05:30 ora locală (02:30 ora României) în oraşul Taldîkorgan nu sunt cunoscute deocamdată.
"Potrivit informaţiilor preliminare, 37 de persoane şi-au pierdut viaţa
în incendiu", a anunţat Ministerul kazah într-un comunicat publicat pe
internet.
Echipele de salvare au putut salva 40 de persoane - pacienţi şi
personal medical, a adăugat Ministerul. Pompierii încercau în
continuare duminică dimineaţă să stingă incendiul.
Premierul kazah, Karim Masimov, a cerut formarea unei comisii de anchetă
pentru a stabili cauzele incendiului, a declarat un purtător de cuvânt
al Guvernului, citat de agenţia rusă RIA Novosti.
Incendiile soldate cu victime sunt relativ frecvente în fostul spaţiu
sovietic, unde azilele şi centrele de reabilitare şi îngrijire sunt
adesea învechite.
În 2006, 45 de femei şi-au pierdut viaţa într-o clinică pentru
dependenţi de droguri din Moscova. Femeile nu au putut scăpa pentru că
uşile erau încuiate, iar ferestrele aveau zăbrele.