Primarul oraşului New York, Michael Bloomberg, a anunţat că a fost identificat un focar, o şcoală particulară, unde 28 de copii sunt infectaţi cu virusul gripal. Ceilalţi elevi, veniţi din Franţa cu profesorul lor la un schimb de experienţă, sunt acum în carantină.
Newyorkezii nu se tem însă de virusul gripal. "Dacă situaţia se înrăutăţeşte, poate, dar acum
nu mă gândesc la asta. E New York, oriunde te duci, trebuie să te speli
pe mâini. Dar în rest, nu e nicio problemă", a spus unul dintre locuitori.
Cu toate acestea, la cel mai mic semn de boală, oamenii devin mai circumspecţi. "Azi am strănutat şi trei-patru oameni s-au uitat ciudat la mine. Am
încercat să îi liniştesc, e doar un strănut, nu e gripă", a precizat un alt newyorkez.
Temerea că virusul gripei porcine s-ar putea extinde a cuprins şi bursa din New York, care a închis în scădere. Marii perdanţi au fost companiile aeriene, hoteliere şi cele energetice, în schimb, au avut de câştigat companiile farmaceutice.