200 de oameni s-au întrecut cu o roată de caşcaval
Englezilor nu le este teamă de vânătăi şi coaste rupte. Important este să ajungă la linia de sosire înaintea caşcavalului, într-o cursă devenită tradiţie în Gloucestershire.
200 de temerari s-au înghesuit la start sub privirile a 6.000 de
spectatori dornici să vadă cine ajunge primul la poalele dealului
Cooper. Nicio surpriză, pentru al cincilea an la rând, cursa a fost
câştigată de Chris Anderson, un tânăr în vârstă de 21 de ani. Nu toţi
participanţii au ajuns teferi la final. 18 dintre ei au avut nevoie de
îngrijiri medicale. Un număr mic comparativ cu anul 1997 când 33 de
oameni au fost răniţi în timp ce încercau să coboare dealul în viteză.
Acest bilanţ nefericit a dus, în anul următor, la anularea acestei
curse.