Copiii au inceput să se simtă rău la aproape două ore după ce au mâncat laptele si cornul pe care le-au primit la şcoală şi au anunţat imediat medicul de familie din
localitate. Acesta a alertat Direcţia de Sănătate Publică Sibiu. Dintre
cei 16 copii aduşi la Sibiu, cinci au necesitat internare şi au fost
transferaţi la secţia de boli infecţioase, iar restul încă sunt supuşi
prelevării de probe.
"S-a mai întâmplat să aducă cornuri uscate, dar nu să avem probleme de genul acesta. Am constatat însă că
atât cornul, cât şi laptele erau în garanţie", a declarat Mihaela
Iuliana Floare, director adjunct al şcolii din Racoviţa.
Inspectorii sanitari au prelevat şi probe de apă, iar în 48 de ore vor
fi furnizate primele date despre cauza toxiinfecţiei.