11 din cele 15 ţări care ne cer permise de muncă sunt membre cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Ele au ales să-şi protejeze în acest fel conaţionalii de perspectiva şomajului, iar legislaţia comunitară le permite acest lucru. Este cazul Germaniei, Marii Britanii, Danemarcei, Irlandei, Franţei, Austriei, Belgiei, Italiei, Luxemburgului, Olandei şi Maltei. Lor li se adaugă Lichetenstein, Elveţia, Islanda şi Norvegia, ţări care nu sunt membre ale Uniunii.
În schimb, ţări ca Finlanda, Suedia, Bulgaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania, Cipru, Ungaria, Grecia, Portugalia şi Spania au ridicat restricţiile privind circulaţia forţei de muncă româneşti. Ultimele patru, chiar luna trecută.