Şeful diplomaţiei a precizat că în cazul celor care au făcut solicitări
oficiale pentru repatriere deja au demarat procedurile necesare.
Cristian Diaconescu spune că ambasadorul României la Londra, Ion Jinga,
i-a vizitat pe români şi că aceştia au primit sprijin, inclusiv
financiar, din partea autorităţilor şi populaţiei din Belfast. De
altfel, şeful diplomaţiei române a calificat drept "ireproşabilă"
cooperarea dintre Bucureşti şi Belfast şi a subliniat că populaţia
locală a luat propriile măsuri pentru a-i proteja pe români.
"Orice acţiune xenofobă nu trebuie admisă", a repetat ferm ministrul,
care a atras atenţia că problemele de imagine ale românilor devin
probleme de siguranţă naţională, în condiţiile în care criza economică
exacerbează nervozitatea şi tentaţiile populiste de a da vina pe alţii
pentru problemele interne.
Doi adolescenţi reţinuţi sâmbătă au fost puşi sub acuzare în legătură
cu atacurile rasiste împotriva familiilor de români din Belfast,
a relatat duminică The Irish Independent. .
În jur de 130 de români din Belfast au fost nevoiţi să îşi abandoneze
casele marţi noapte de teama atacurilor, după ce le-au fost sparte
geamurile mai multor case. Ei sunt găzduiţi de autorităţi într-un loc
secret, după ce iniţial se refugiaseră într-o biserică. Cazul românilor
a generat declaraţii de sprjin din partea politicienilor, care
consideră că plecarea românilor din Irlanda de Nord din cauza
atacurilor rasiste ar fi un semnal negativ.