Acest lucru se întâmplă, de obicei, atunci când credincioșii își cumpără un automobil nou. Cred că, astfel, acesta va fi ferit de accidente sau de alte lucruri rele.
La început, preotul şi dascălul încep să citească "rugăciunea pentru binecuvântarea maşinii", moment în care proprietarul vehiculului trebuie să stea lângă ei.
Ulterior, capota este ridicată, în aşa fel încât să se poata stropi motorul cu agheazmă, iar uşile autoturismului şi portbagajul sunt larg deschise. Chiar şi în interiorul maşinii se dă cu apă sfinţită, pe fiecare scaun şi pe volan.
În vremea aceasta preotul zice de trei ori: „Se binecuvântează maşina aceasta prin stropire cu apă sfinţită, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!".
O rugăciune asemănătoare se face şi pentru binecuvântarea elicopterelor şi avioanelor. Preotul stropeşte cu apă sfinţită motoarele, elicele, aripile şi fuselajul, ca apoi să se urce în cabina piloţilor şi în interiorul avionului, dând cu agheasmă pe fiecare loc, se arată pe siteul Creştinortodox.ro.