Paște 2023. Stufat de miel. Trebuie să fim atenți la modul de preparare, la cantități și la combinațiile cu alte alimente fiindcă este o carne destul de greu de digerat, fără fibre. Are cam 280-300 de kcal la 100 de grame. Chiar dacă este bogată în fier și proteine ușor digerabile, carnea de miel nu este recomandată tuturor. Carnea de miel nu este indicată persoanelor care au probleme cu ficatul, rinichii sau pancreasul ori afecțiuni cardio-vasculare așa că trebuie să o consume cu moderație, la fel și cele care au ținut post.
STUFATUL DE MIEL - Ingredientele obișnuite
750 g carne de miel cu os
8 legături ceapă verde
5 legături usturoi verde
2 linguri bulion
100 ml ulei
1 linguriță condimente pentru miel
Gastronomul sălăjean Mircea Groza a dezvăluit secretele unui stufat gustos, bogat în arome şi cu o carne de miel de se topeşte în gură.
STUFAT DE MIEL - Ingrediente
carne de miel sau de ied, ceapă verde, usturoi verde, ceapă uscată, ulei, untură, bulion, făină, sare.
Pentru a obţine un preparat extrem de gustos, este nevoie de ceapă verde şi usturoi verde din belșug, spune gastronomul.
"Ceapă cam cât poţi ţine odată în mână, iar usturoi, tot atât", a explicat Mircea Groza.
STUFAT DE MIEL - Mod de preparare
Tăiaţi carnea bucăţi şi prăjeşte-o într-o cratiţă în care ai adăugat ulei şi untură. Se presară sare.
Până ce carnea se rumeneşte bine pe toate părţile, se toacă usturoiul şi ceapa verde în bucăţi mari. Se adaugă apoi peste carne, se amestecă, se adaugă puţină apă caldă şi se lasă să fiarbă la foc mic.
Într-un alt vas se pune la călit în ulei ceapa uscată tocată mărunt, iar când devine sticloasă, se completează cu o lingură de boia dulce şi una de făină.
Se amestecă având grijă să nu se ardă, se stinge apoi cu o cană de roşii pasate ori bulion şi se lasă să fiarbă încet.
Săraţi şi piperaţi după gust.
Când carnea s-a înmuiat, se adaugă sosul de roşii şi se mai lasă să dea câteva clocote, ca să se îmbine aromele. La nevoie, se mai pune sare şi piper, după gust, şi neapărat mărar verde tocat.
Poftă bună!