Pe un mapamond "clasic", America de Nord și Rusia apar ambele mai mari decât Africa. În realitate, lucrurile stau exact invers, iar diferența este flagrantă: Africa este de 3 ori mai mare decât America de Nord și semnificativ mai mare decât Rusia, potrivit unor experți în hărți ai Serviciului de Meteorologie britanic Met Office, citați de Daily Mail.
Alte exemple date de aceștia se referă la faptul că Rusia, Canada și Groenlanda nu sunt atât de mari pe cât credem, iar țările scandinave, deși par mai mari decât India, sunt de fapt de 3 ori mai mici.
Nu este vorba de vreun scenariu conspiraționist, ci pur si simplu de faptul că tehnicile de mapare au evoluat mult, iar reprezentarea cu care ne-am familiarizat este una veche de secole.
Proiecția Mercator, tehnica în care au fost realizate hărțile "clasice", a fost creată în 1596. Sigur, de-a lungul secolelor aceasta a suferit numeroase adaptări și corecții, însă majoritate au vizat forma, nu dimensiunea țărilor și continentelor. Ca observație generală, tot ce se află în emisfera nordică a fost supradimensionat, iar ce este în emisfera sudică a fost subdimensionat.
Folosind ultimele tehnici de mapare computerizată și simulare, Neil Kaye, expert în datele climatice din cadrul Met Office, a creat o hartă mai exactă a lumii.
Animating the Mercator projection to the true size of each country in relation to all the others.
— Neil Kaye (@neilrkaye) October 12, 2018
Focusing on a single country helps to see effect best.#dataviz #maps #GIS #projectionmapping #mapping pic.twitter.com/clpCiluS1z