Ce reprezintă Rusaliile
Rusaliile reprezintă o sărbătoare foarte importantă pentru creştini, semnificând coborârea Duhului Sfânt peste ucenicii Mântuitorului Iisus, de unde şi denumirea de Pogorârea Sfântului Duh.
Se spune că aşa ucenicii au fost hăruiți să înțeleagă orice limbă, să devină „preaînțelepți”, dându-le darurile spirituale necesare, astfel putând să plece în diverse zone de pe pământ pentru a răspândi creştinismul.
De ce nu se spală vinerea, conform unei vechi superstiții. Ce spune, de fapt, preotul
Aceasta s-a întâmplat în cea de a 50-a zi de la Înviere, fapt pentru care i se mai spune şi Cincizecime şi încheie toată perioada sărbătorilor pascale. În acea zi evreii celebrau Rusaliile, zi ce la început era o sărbătoare agricolă de bucurie, în care se oferea pârgă din roadele pământului, iar mai târziu simboliza Legământul, la împlinirea a 50 zile de la plecarea lor din Egipt. Şi pentru creştini devine tot o sărbătoare a unui legământ interior al consacrării noii credințe creştine, considerată ca fiind ziua de naştere a acestei Biserici.
Denumirea vine de la Sărbătoarea Trandafirilor, Rosalia, preluată din mitologia romană, în care se aduceau ofrande, mâncare și trandafiri, pentru a împăca sufletele celor dispăruți.
Superstiții de Rusalii
În ziua de Rusalii credincioşii merg la biserică şi aduc crenguțe de tei sau de nuc, ce simbolizează „limbi de foc”, semn al coborârii Duhului Sfânt. Acestea după ce se binecuvântează se împart credincioşilor, care le așază la icoane, iar cele de tei sunt păstrate toată vara pentru a fi folosite în ritualuri de alungare a furtunilor şi a grindinii. Prin unele părți ale țării, preoții sfințesc și apa care se folosește la stropitul recoltelor.
Rusalii 2024. Tradiții și obiceiuri în România. De ce se spală oamenii pe picioare în această zi
În Sâmbăta Rusaliilor, cunoscută și ca Moșii de Vară, se dă de pomană pentru sufletele celor morți și se primenesc mormintele. Sunt sate unde se pun mese întinse la porțile cimitirelor pline de bucate și sticle de vin, gătite cu flori, iar preoții țin slujbe de pomenire.
Rusaliile sunt văzute în credința populară ca niște ființe asemănătoare ielelor sau zânelor, ce dansează în aer, îmbrăcate în veșminte albe și despre care legenda spune că ar fi furat câte un tânăr, care dacă spunea ce văzuse ar fi fost aspru pedepsit sau chiar omorât.
Evită certurile în această zi de sărbătoare
De asemenea, se spune că vor fi pedepsiți și cei care nu respectă această sărbătoare sau care se ceartă în această zi. Superstiția spune că Rusaliile îi va pedepsi şi pe cei ce lucrează în această zi și că nu e bine să mergi la câmp sau în vie, în locuri pustii, pe lângă păduri sau fântâni. Sunt zone unde gospodarii agață la porți și uși sau pun la pat crenguțe de tei sau pelin pentru a fi protejați.
Dansul Călușului este un obicei, foarte întâlnit în Oltenia, despre care se spune că este aducător de sănătate, noroc și alungă spiritele malefice și răul. Este un dans executat mai ales de feciori.
Cum să atragi abundența financiară în viața ta. Superstiții care te pot îmbogății
În unele sate din Ardeal există un obicei, denumit „Împănatul boului”, care constă în împodobirea cu flori a unui bou, care după ce este plimbat pe ulițe este dus la biserică, unde este sfințit de preot. Tradiția spune că fata care va stăpâni boul și va ocoli o masă de trei ori cu el, se va mărita anul următor.
Tot o superstiție este și cea legată de „Udatul nevestelor”, întâlnită în multe zone, care spune că așa vor rămâne tot anul, sănătoase și frumoase. Se mai zice și că timp de nouă săptămâni de la această zi nu se culeg ierburi de leac.
sursa: Almanah Online