Ce caută OZN-urile în picturile murale este greu de explicat, dar din acest motiv nu putem trece neobservată legătura dintre diverse specii extraterestre și tot ceea ce vrea să însemne religie, potrivit Efeneride,ro.
De cele mai multe ori, specialiștii români nu se dau în vânt după elucidarea acestor mistere, motiv pentru care, de fiecare dată, trebuie să apară câte o organizație din străinătate sau câte un specialist pentru a ne deschide ochii cu privire la misterele care ne înconjoară.
Așa s-a întâmplat și la Biserica Mănăstirii din Sighișoara, unde o echipă de specialişti, din cadrul Organizaţiei de Cercetare a Fenomenelor Extraterestre si a OZN-urilor din Israel (EURA), a descoperit o pictură murală pe care este înfățișat un OZN gigant.
Gilli Schechter si Hannan Sabat, ufologi israelieni, au primit mai multe fotografii de la un turist care a vizitat biserica respectivă. Se poate observa un OZn imens care plutește în derivă, scoţând fum, deasupra unei clădiri. Mai jos de acest scenariu este înscris mesajul în limba germană, spune: "Israel, pune-ţi speranța în Dumnezeu".
Presa din străinătate a relatat cu lux de amănunte această poveste și susține că în orașul în care s-a născut Vlad Țepeș, cunoscut sub numele de Dracula, există o biserică în care un pictor anonim a înfățișat un OZN care pare să se prăbușească pe Terra.
Specialiştii EURA susțin că vechimea picturii este greu de stabilit, având în vedere că mănăstirea a fost clădită în secolul al XIV-lea, după care a fost distrusa și reconstruită în secolul al XVII-lea. Totuşi, cercetătorii estimează că fresca ar fi fost realizata după 1523, dată la care Biblia a fost tradusă și în limba germană.