Reprezentanţii NASA susţin că estimările ar putea fi inexacte, iar asteroidul s-ar putea afla la o distanţă mult mai mare faţă de planeta noastră, mai exact la 14 milioane de kilometri. Prin urmare, obiectul cosmic, denumit 2013 TX68, nu ar reprezenta un pericol pentru Terra. "Variaţiile dintre distanţele pe care le-am aproximat se datorează numărului foarte mare de traiectorii posibile ale asteroidului", a declarat unul dintre cercetătorii Agenţiei Spaţiale Americane.
Oamenii de ştiinţă sunt de părere că asteroidul ar putea, totuşi, să intre în coliziune cu planeta noastră, pe data de 28 septembrie 2017, însă şansele ca acest lucru să se întâmple sunt de 1 la 250 de milioane. Dacă un asteroid de dimensiunea lui 2013 TX68 ar pătrunde în atmosfera Terrei, va exploda în aer şi se va descompune în fragmente, fără a produce efecte dezastruoase pentru cei aflaţi la sol.
Sursa: descopera.ro