Perioada de după aceste erupții — care au avut loc în 536 și 540 — a fost un punct de cotitură între Antichitate și o perioadă de declin social și de turbulențe, la începutul Evului Mediu, afirmă autorul studiului, care a utilizat date climatice, arheologice și istorice pentru reconstituirea ei, scrie Agerpres.
"Luate împreună, cele două erupții vulcanice au fost poate cele mai puternice evenimente de acest fel care au afectat clima în emisfera nordică în ultimii 1.500 de ani", a declarat AFP Matthew Toohey de la Centrul de cercetări oceanice GEOMAR Helmholz din Kiel (Germania), care a condus lucrările.
Impactul combinat al celor două erupții a făcut ca temperatura să scadă cu două grade Celsius pe parcursul a ceea ce a fost fără îndoială cel mai friguros deceniu din ultimele două milenii, a adăugat el la o reuniune a European Geosciences Union de la Viena.
Scăderea bruscă a temperaturii, declanșată de un ecran format în calea soarelui de particule de sulf, a avut un efect devastator asupra agriculturii, provocând foamete în cea mai mare parte a Europei și în alte zone.
Prima pandemie de ciumă pe vechiul continent a avut loc la doar un an după a doua erupție, dar nu se știe dacă iarna vulcanică a jucat un rol direct în răspândirea bolii, au subliniat Toohey și colegii săi în articolul publicat în cursul acestei săptămâni în revista Climatic Change.
În multe relatări contemporane cu erupțiile — una fiind a istoricului Procopiu din Cezareea — este descris un "nor misterios" care a acoperit cerul în 536. "Soarele a emis o lumină fără strălucire, ca și Luna, pe tot parcursul anului", a scris Procopiu, comparând situația cu o eclipsă interminabilă.
În scrierile istorice este menționată o foamete devastatoare în anii de după erupții și prăbușirea structurilor sociale într-o mare pare din nordul Europei.
Doar recent oamenii de știință au dovedit că întunecarea solară a fost urmarea a două erupții vulcanice. Dovada a fost furnizată de Groenlanda și Antarctica sub forma unor carote de gheață care, blocând ca într-o capsulă particule din atmosferă, permit o întoarcere în timp de mii de ani. Nu numai că urmele de sulf au indicat cu precizie datele celor două erupții, însă carotele au dezvăluit și faptul că prima s-a petrecut în emisfera nordică, iar a doua, în jurul tropicelor.
Pentru a determina forța erupțiilor, Matthew Toohey a conceput un model climatic ce permite examinarea unor scenarii diferite, în funcție de cantitatea de cenușă și de materiale aruncate în aer, precum și de înălțimea coloanelor de fum, urmând să vadă care va fi "conform relatărilor istorice", încheie AFP.
