Stephen Hawking vorbeşte într-o lucrare nouă, citată de Nature, despre inexistenţa găurilor negre, aşa cum le prezintă teoria acum, şi despre existenţa unor găuri gri care nu absorb materia şi energia, ci o reţin o perioadă înainte de a fi eliberată din nou în spaţiu. „În teoria clasică, nu există scăpare dintr-o gaură neagră, dar în teoria cuantică se poate ca energia şi materia să scape", afirmă Hawking. Explicaţia completă la care face referire fizicianul îi preocupă pe oamenii de ştiinţă de aproape un secol, scrie adevarul.ro.
„Abordarea corectă rămâne încă un mister", a completat acesta. El vrea acum să vină cu un răspuns la ceea ce a fost numit „paradoxul zidului de foc al găurii negre", elaborat în urmă cu aproape doi ani. Relativitatea menţionează că dacă ajungi într-o gaură neagră ai muri de „spaghetificare", adică o alungire progresivă cauzată de către forţe gravitaţionale tot mai puternice. Joseph Polchinki, de la Universitatea din California, a cercetat implicaţiile cuantice ale găurilor negre şi s-a lovit de un obstacol. Acestea emit fotoni prin ceea ce a fost numit „radiaţia Hawking", iar aceştia sunt corelaţi cu interiorul găurii negre şi intercorelaţi.
Totuşi, în fizica cuantică particulele nu pot fi corelate cu două lucruri în acelaşi timp. Pentru a păstra monogamia cuantică, Polchinski a sugerat anul trecut că, de fapt, corelarea fotonilor cu gaura neagră se destramă, iar aceasta duce la crearea unui perete de energie la orizontul evenimentelor găurilor negre care distruge teoria clasică, adică „spaghetificarea", deoarece distrugerea a orice s-ar face prin ardere. Şi acesta este paradoxul zidului de foc al găurii negre.