Statele UE au aprobat vineri o legislaţie inedită la nivel mondial pentru reglementarea inteligenţei artificiale (AI), la capătul unor negocieri intense, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE, potrivit AFP.
Deşi textul a fost aprobat în unanimitate, unele state membre, precum Germania şi Franţa, au emis preocupări, de care s-a ţinut cont în versiunea finală a textului.
"Această "Lege AI" este o etapă fundamentală, care stabileşte primele reguli de pe planetă asupra inteligenţei artificiale, pentru a o face mai sigură şi respectuoasă faţă de drepturile omului", afirmă preşedinţia belgiană.
Comisarul european Thierry Breton, care s-a ocupat de această problemă, a salutat o "reglementare istorică, o premieră mondială".
Comisia Europeană a prezentat primul proiect de "Lege AI" în aprilie 2021. Însă apariţia la sfârşitul anului 2022 a robotului conversaţional ChatGPT, care poate să întocmească texte sau traduceri în numai câteva secunde, a accelerat eforturile elaborării unei legislații. Acest sistem, la fel ca acelea ce pot crea sunete sau imagini, a dezvăluit publicului imensul potenţial al AI, dar şi riscurile sale, cum ar fi difuzarea pe reţelele de socializare a unor fotografii contrafăcute, dar care la prima vedere par autentice.
Franţa şi Germania au insistat ca legislaţia europeană să protejeze companiile start-up specializate în AI, pentru a fi create premisele apariţiei unor viitori "lideri europeni" în acest domeniu.
În ce priveşte inteligenţele artificiale generative, acelea care pot produce texte, sunete sau imagini la cerere, regulile vor fi impuse - conform textului adoptat - tuturor pentru asigurarea calităţii datelor utilizate în stabilirea algoritmilor şi pentru a verifica respectarea legislaţiei europene privind drepturile de autor. În plus, dezvoltatorii vor trebui să precizeze că sunetele, imaginile şi textele produse de AI sunt artificiale.
De asemenea, sistemele considerare de "risc înalt" - respectiv cele din domenii sensibile precum infrastructurile critice, educaţia, resursele umane, ordinea publică etc. - vor fi supuse unei serii de obligaţii, cum este aceea ca maşina să fie controlată uman, să fie întocmită o documentaţie tehnică sau să fie constituit un sistem de gestionare a riscurilor.