Oaia a fost primul mamifer clonat cu succes dintr-o celulă adultă, introducând o nouă eră în care s-a ajuns la câini clonaţi şi la cai pentru polo, scrie Descoperă.
Cercetătorii s-au temut că povestea oii Dolly va avea un final nefericit. Testele genetice au arătat că ADN-ul ei prezintă semne ale îmbătrânirii la doar un an, la cinci ani a fost diagnosticată cu artrită, dar nu a fost clar dacă problemele lui Dolly erau cauzate de faptul că era o clonă.
Dolly a murit după ce contractat un virus, în 2003, la şase ani.
Cercetătorii de la Universitatea din Nottingham au anunţat că au realizat patru clone, obţinute din celula lui Dolly, acestea fiind în viaţă şi sănătoase la vârsta de nouă ani. Cele patru, numite de îngrijitori ,,Nottingham Dollies'', sunt singurele supravieţuitoare dintr-un grup de 10 clone ale oii Dolly, realizate în 2007.
Acestea au fost crescute împreună cu alte oi normale pentru a putea compara sănătatea metabolismul, sistemul cardiovascular, osos şi muscular. Deşi Dolly a suferit de îmbătrânire precoce, doar una dintre cele patru oi, Debbie, a prezentat uşoare semne de artrită.
,Din punct de vedere metabolic şi cardiovascular nu pot fi deosebite de oile normale. Am descoperit că majoritatea erau sănătoase pentru vârsta lor,'' a declarat Sandra Corr.
Toate oile au fost clonate prin aceiaşi metodă prin care a fost creată Dolly, prin transferul nuclear de celule somatice. În cadrul procesului, cercetătorii au îndepărtat ADN-ul din celula originală a animalului, apoi au transferat-o în nucleul unui embrion. Când celulele ajung la maturitate se diferenţiază. O celulă a pielii este diferită de o celulă a plămânului. În mare parte, succesul creării lui Dolly s-a datorat inversării acestui proces, transformând celulele diferite, pentru a putea crea un nou miel.