Echipa a analizat înregistrările cerebrale de la 29 de pacienți în timp ce ascultau un segment de aproximativ trei minute din cântecul Pink Floyd, extras de pe albumul "The Wall" din 1979.
Activitatea cerebrală a voluntarilor a fost detectată prin plasarea de electrozi direct pe suprafața creierului lor, în timp ce aceștia erau supuși unei intervenții chirurgicale pentru epilepsie.
Inteligența artificială a fost apoi folosită pentru a decoda înregistrările și pentru a codifica o reproducere a sunetelor și cuvintelor. Deși foarte înăbușită, fraza „All in all, it’s just another brick in the wall” este recunoscută în cântecul reconstruit – cu ritmurile și melodia intacte.
Diagrama audio a cântecului original și cea a reconstituirii neurale (Profimedia)
El crede că utilizarea unei densități mai mari de electrozi ar putea îmbunătăți calitatea reconstrucțiilor: „Separarea medie a electrozilor a fost de aproximativ 5 mm, dar am avut câțiva pacienți cu [separări] de 3 mm și aceștia au fost cei mai performanți în ceea ce privește reconstrucția”, a spus Knight.
„Acum că știm cum să facem acest lucru, cred că dacă am avea electrozi care să fie la o distanță de un milimetru și jumătate, calitatea sunetului ar fi mult mai bună.”
Speranța specialiștilor care au realizat experimentul este că, în cele din urmă, îi vor putea ajuta la restabilirea muzicalității vorbirii naturale pe pacienții care au dificultăți de comunicare din cauza unor afecțiuni neurologice invalidante, cum ar fi accidentul vascular cerebral sau scleroza laterală amiotrofică – boala neurodegenerativă cu care a fost diagnosticat Stephen Hawking.
Membrii aceluiași laborator reușiseră anterior să descifreze vorbirea din înregistrări cerebrale, „în general, toate aceste încercări de reconstrucție au avut o calitate robotică”, arată sursa citată.