Valea Albă a incitat întotdeauna amatorii de drumeţii montane, mai mult sau mai puţin pregătiţi pentru a lua piept cu muntele, dar şi pe cercetătorii de mistere din Bucegi. Nu o dată, Valea Albă a ajuns şi în buletinele de ştiri după ce turiştii au suferit accidente şi chiar au murit în aventura de a escalada Fisura Albastră din Valea Albă, acoperită de zăpadă până târziu în vară, scrie Adevarul.
De altfel, inaccesibilitatea văii, cel puţin pentru turiştii nepregătiţi, atrage ca un magnet aventurierii. Valea Albă este poate cel mai cunoscut şi umblat traseu nemarcat din Bucegi. Geografic, Valea Albă separă Muntele Caraiman de Muntele Coştila, fiind mărginită pe dreapta de peretele Văii Albe, un uriaş vertical, şi pe stânga de Creasta Picăturii.
Se poate ajunge în vale din Buşteni, de la Căminul Alpin, urmând drumul spre poiana La Verdeaţă şi apoi Valea Albă. De aici, drumul poate fi continuat spre Crucea de pe Caraiman – Cabana Caraiman – Valea Jepilor şi înapoi spre Buşteni. De altfel, faptul că este cel mai rapid traseu de acces la platou în zona Caraiman-Coştila, dar şi de coborâre de acolo, îl face extrem de căutat de turişti.
Energii care perturbă aparatele foto
O echipă de la „Lumea misterelor“, o publicaţie adresată pasionaţilor în domeniu, a organizat mai multe expediţii în Bucegi, în zone despre care sunt relatări că se manifestă fenomene paranormale sau energii absolut inexplicabile, printre care şi Valea Albă. În vale, aparatele de fotografiat digitale s-au resetat din senin pentru ca apoi să-şi revină la fel de brusc şi inexplicabil sau se declanşau brusc şi realizau fotografii foarte bune. „De exemplu, pe 23 mai 2009, la Valea Albă, în locul numit «La stîncă», în prezenţa a patru persoane, la aparatul digital (Canon A520, cu baterii alkaline LR6), se reseta ora, lucru care, din punct de vedere tehnic, nu se poate fără a acţiona anumite setări ale aparatului. După ce am părăsit zona, şi-a revenit. Aparatul, Sony Dsc-H2, cu acumulatori de 2.800, nu a putut fi pornit, chiar dacă i-am înlocuit acumulatorii cu unii noi“, scriu cei de la „Lumea misterelor“ care specifică faptul că, din echipă au făcut parte şi persoane care nu credeau în existenţa unor astel de fenomene. Femeile din expediţie au experimentat şi stări de „golire de energie“, vertij şi pierderi de echilibru. De asemenea, pe site-urile de profil, persoane care au ajuns în Valea Albă spun că aparatele digitale s-au declanşat din senin şi au surprins fotografii foarte bune sau faptul că, în special în Fisura Albastră, telefoanele mobile nu au semnal.