În filmuleţ apare Jeff King, senior manager de program în cadrul Microsoft, care vorbeşte despre încercările companiei de a crea un program care prezice comportamentul uman. ”Practic, este vorba despre un software care are capacitatea de a prezice viitorul”, spune King, potrivit Mediafax.
Programul Microsoft ar urma să fie folosit pentru a stabili dacă infractorii eliberaţi din închisoare vor recidiva sau nu în perioada imediat următoare.
Pentru a reuşi să prevadă comportamentul uman, softul va ţine seama de antecedentele subiectului – precum apartenenţa la o bandă infracţională, dacă deţinutul a participat la dezintoxicare, comportamentul lui în închisoare şi multe altele – iar pe baza acestora poate prezice cu o precizie de 91% dacă va recidiva în următoarele şase luni.
Dezvoltarea unui astfel de program nu este surprinzătoare, Microsoft investind foarte mult în ultimii ani în tehnologie predictivă.