Arheologii cred că sculptorii acestora au fost grecii, conform urmelor ADN rămase în interiorul mormântului, iar această teorie poate revoluţiona istoria cu privire la contactele dintre estici şi vestici, scrie Rador.
Potrivit BBC, nu a existat nicio tradiţie de a se construi replici ale oamenilor de mărimi mari, înainte ca acest mormânt să fie creat şi, mai mult decât atât, nimic asemănător cu această armată de teracotă nu a fost realizat până atunci, aşa că a apărut întrebarea: ce anume a generat această schimbare?
Istoricii şi arheologii au descoperit urme de ADN ale europenilor, de la scheletele înmormântate în apropiere, ceea ce demonstrează că vesticii au trăit în aceste zone şi că au existat contacte între estici şi vestici, mai devreme cu 1.500 de ani, decât momentul în care comerciantul veneţian Marco Polo a ajuns în China, iar grecii le-au împărtăşit tehnicile lor sculptorilor chinezi.
Bineînţeles că până la apariţia unor descoperiri mai substanţiale, acestă ipoteză, conform căreia grecii au avut contacte cu chinezii, rămâne doar o presupunere.
Tocmai din această cauză, presiunea ce apasă pe urmele cercetătorilor este extrem de mare, căci până la stabilirea unei teorii sigure, aceasta continuă să fie considerată, de cele mai multe ori, extrem de controversată.
Până acum, istoria l-a consemnat pe Marco Polo ca fiind primul european care a ajuns în China în secolul al XIII-lea.